Contractul de franchising

 

 

 

Ministerul Educaţiei Republicii Moldova

UNIVERSITATEA DE STAT “ALECU RUSSO” DIN BĂLŢI

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

REFERAT

 

TEMA: “Contractul   de   franchising”

 

 

 

 

 

 

 

 

 

La obiectul

  “Mediul legal al întreprinderii ”

 

Profesor Corneliu Vrabie

Studenta gr.MF11M Natalia Mihai

 

 

 

 

 

 

Bălţi, 2014

                          

 

 

CUPRINS

 

 

Introducere          3

 

1. Noţiunea contractului de franchising şi tipurile lui  4

.

 

2. Elementele contractului de franchising    7

 

3. Drepturile şi obligaţiile  părţilor în baza contractului

de franchising:        16

 

a) drepturile şi obligaţiile franchiser-ului   16

b) drepturile şi obligaţiile franchisee- ului   18

 

4. Răspunderea părţilor în baza contractului de

franchising         21     

 

 

Concluzie           23

 

Bibliografie          24

 

Anexa           25

 

 

 

 

 

 

 

INTRODUCERE

 

 

 

Din punct de vedere etimologic termenul „franchising”  are origine engleză, ce ar însemna – drept, privilegiu şi reprezintă permisiunea de a folosi drepturi comerciale care aparţin altuia , iar termenul „franchise” vine din franceză şi înseamnă la origine privilegiu, scutire de taxe vamale şi impozite.

 

Franchising-ul constituind una dintre cele mai recente şi moderne expresii ale distribuţiei de mărfuri şi servicii, se realizează, aşadar, printr-un instrument juridic, şi anume, prin contractul de franchising, contract comercial tipic dreptului american, avînd funcţii apropiate de intermediere , care alături de contractul de cesiune comercială şi contractul de distribuţie selectivă fac parte din categoria „contractelor relative de distribuţie”.[1,p.33]

 

 

 

 

 

 

 

 

    _________________

1. Ioan Bălan. Contractul de franciză // dreptul 98, №1б, p.23

 

1. NOŢIUNEA CONTRACTULUI DE FRANCHISING ŞI TIPURILE LUI

Istoria acestor termini începe din timpurile epocii medievale, cînd regii ofereau baronilor dreptul de a colecta impozite şi alte plăţi pe anumite teritorii în schimbul unor servicii ( ex. înrolarea soldaţilor în armata regală) sau permiterea oamenilor liberi de a vinde produsele, mărfurile sale pe teritoriile oraşului în cadrul anumitor pieţe sau iarmaroace.

Aceste privilegii, care dădeau posibilitatea de a exploata anumite activităţi pe un anumit teritoriu contra plată, au format temelia raporturilor de franchising pe parcursul a mai multor veacuri. Chiar pînă în prezent în Marea Britanie există franchise vechi ce dau dreptul de a întreţine pieţe, a petrece iarmaroace, a permite trecerea peste poduri, etc.

Însă cel mai răspîndit a fost franchisingul în SUA, datorită imensului teritoriu şi businessului american. Anume în SUA şi s-a conceput franchisingul ca metodă de activitate comercială şi ca categorie specifică a contractului („franchising agreement”). Ca imbold principal al apariţiei raporturilor de franchising în SUA a fost legislaţia antitrust, prin care a fost interzisă comercializarea produselor de către producător.

Larga utilizare a contractului de franchising, în ţări cu economie de piaţă dezvoltată, a ocazionat formularea mai multor definiţii în doctrina juridică cu referire la conceptul în discuţie. Dintre acestea vom reţine pe cele mai semnificative.

Astfel, unii autori [2, p.305] definesc contractul de franchising ca fiind un contract comercial cu funcţii apropiate de intermediere, avînd ca obiect acordarea de către un comerciant – producător, numit franchiser, a dreptului de a vinde anumite bunuri sau de presta anumite servicii şi de a beneficia de un sistem de relaţii, care cuprinde marca, renumele know-how-ul şi asiatenţa, unui alt comerciant (persoană fizică sau juridică), numit franchisee, în schimbul unui preţ ce constă într-o sumă de bani iniţială şi o redevenţă periodică numită franchise fee.   

Alţi autori [3, p.133] apreciază că contractul de franchising este o legătură dintre două părţi, franchiser (producător de bunuri sau ofertant de servicii) şi franchisee (distribuitor) în virtutea căruia primul acordă celui de al doilea posibilitatea de a se

  _________________

2.   Mircea N. Costin. Dicţionar de drept internaţional al afacerilor, vol.I, Bucureşti 1996, p. 305  

3.  M. C. Costin  Op. Cit., p.133

integra în reţeaua de distribuţie cu dreptul de a exploata, în condiţii determinate şi contra unei sume de bani - marca, numele, emblema şi secretul comercial al franchisorului.

În baza altei opinii  se determină că în baza contractului de franchising o persoană (franchiser) acordă unei alte persoane (franchisee) un „ pachet de afaceri”, ce constă din drepturile patrimoniale protejate (denumirea de firmă, marca comercială, marca de deservire şi altele) şi cele neprotejate(experienţa şi reputaţia de afaceri, etc), precum şi alte obiecte ale dreptului civil (precum este secretul comercial), pentru înfăptuirea de către franchisee a unei activităţi de antreprenoriat analogice cu cea a franchiser-ului, iar franchisee la rîndul său se obligă să efectuieze anumite plăţi franchiser-ului şi să respecte şi alte obligaţiuni prevăzute de contract.

 

În opinia unor autori francezi [4, p.782] ,prin contractul de franchising o persoană, numită franchiser (franchiseur), se obligă faţă de altă persoană, numită franchisee (franchise) de a-i comunica un know-how, folosinţa mărcii sale şi eventual de a o aproviziona, franchisee la rîndul său se obligă să exploateze know-how-ul transmis să utilizeze marca comercială şi eventual să se aprovizioneze la franchiser.

Biroul internaţional al OMPI a definit contractul de franchising, ca fiind un contract în baza căreia o persoană (proprietarul francizei), avînd un sistem elaborat privind gestiunea unei anumite activităţi, permite altei persoane (beneficiarului franchisei) de a folosi acest sistem conform cerinţelor proprietarului în schimbul unei recompense [5, p.11]   .  Astfel, contractul de franchising se referă la un sistem pe care franchiser-ul îi permite să-l utilizeze de către franchisee. El poate fi numit contract privind sistemul în condiţiile francizei, sau mai simplu contractul privind sistemul. Sistemul în condiţii de franciză este un pachet de contracte, ce cuprinde drepturile de proprietate intelectuală asupra unei sau mai multor mărci, denumiri de formă, modele industriale şi opere, protejate de dreptul de autor, la fel tehnologia „know-how” şi secretul comercial, care vor fi utilizate de beneficiar în vederea prestării serviciilor şi comercializării mărfurilor.

 

    _________________

4.  Francois Collard Ddutilleul, Philippe Delebecque. Contrats civiles et comerciaux, 2e ed., Paris, 1992, p.782

5.  Franchising Guide, Geneva, 1995, p.11

 

Art.1171 al Codului Civil menţionează că prin contract de franchising, care este unul cu executare succesivă în timp, o parte (franchiser) şi cealaltă parte (franchisee) întreprinderi autonome se obligă reciproc să promoveze comercializarea de bunuri şi servicii prin efectuarea, de către fiecare din ele, a unor prestaţii specifice.

     În Legea RM „cu privire la franchising” [6] nu este vre-o definiţie concretă al contractului de franchising. Însă, din art.1 al Legii putem face concluzia, că contractul de franchising este un contract în baza căruia o persoană, denumită franchiser, acordă unei alte persoane, numită franchisee, dreptul de a produce şi/sau a comercializa anumite produse (mărfuri), de a presta anumite servicii în numele şi cu marca franchiser-ului, precum şi dreptul de a beneficia de asistenţa tehnică şi organizatorică al acestuia.

     Reeşind din multiplele definiţii contractul de franchising este un contract comercial (antreprenorial), în baza căruia o parte (franchiser) se obligă să acorde cu titlu oneros unei alte persoane (franchisee) un complex de drepturi exclusive asupra unor obiecte al proprietăţii intelectuale şi industriale (cum ar fi: denumirea de firmă, marca de comerţ, de producţie, de deservire, emblema, desenele şi modelele industriale, know-how-ul, secretul comercial, etc) precum şi să-i asigure asistenţă tehnică şi organizatorică acestuia, iar franchisee la rîndul său se obligă să efectuieze plata respectivă, precum şi să respecte cerinţele franchiser-ului şi alte obligaţii prevăzute de contract.

   În literatura de specialitate sunt evidenţiate următoarele tipuri de franchising:

1. franchising industrial. Acest tip de franchising este o operaţiune complexă prin care francizatul fabrică el însuşi, respectînd indicaţiile francizorului, anumite mărfuri, pe care le vinde sub marca acestuia.această operaţiune presupune transfer de informaţie comercială secretă, de marcă şi licenţe, de asistenţă şi chiar livrare de furnituri, ingridiente şi materii prime.
2. franchising de distribuţie. Acesta presupune dreptul francizatului de a comercializa pe un anumit teritoriu mărfurile francizorului sub numele şi marca acestuia.
3. franchising de servicii. În acest caz franchizatul prestează servicii sub marca şi numele comercial al franchizorului.

 

___________________________

   6.  M. O. № 82-83 din decemrie 1997

 

2. ELEMENTELE CONTRACTULUI DE FRANCHISING

 

       Literatura juridică enumeră următoarele elemente ale contractului: părţile, obiectul, termenul, forma şi preţul. Doctrina juridică rusă indică şi conţinutul ca element, însă în doctrina noastră conţinutul contractului ce constă din drepturile şi obligaţiile părţilor, se examinează aparte de elementele lui.

     Părţi ai contractului de franchising sunt: franchiser-ul şi franchisee. Astfel, conform Codului civil şi art.2 al Legii RM „cu privire la franchising”, franchiser 

(mai este numit proprietarul franchizei, francizor) – este întreprinderea producătoare, reputată pe o anumită piaţă, care dispune de marcă proprie şi care a încheiat contractul de franchising cu altă întreprindere. Franchiser poate fi o persoană fizică sau juridică:

1. din Republica Moldova care a încheiat contractul de franchising cu o întreprindere autohtonă sau străină,
2. din altă ţară care a încheiat contractul de franchising cu o întreprindere autohtonă.

  În accepţiunea legii române [7] franchiser-ul este comerciantul care:

• este titularul drepturilor asupra unei mărci înregistrate, drepturi care trebuie să fie exercitate pe o durată cel puţin egală cu durata contractului de franciză;
• conferă dreptul de a exploata ori dezvolta o afacere, un produs, o tehnologie sau un serviciu;
• asigură beneficiarului o pregătire iniţială pentru exploatarea mărcii înregistrate;
• utilizează personal şi mijloacele financiare pentru promovarea mărcii sale,

cercetării şi inovaţiei, asigurînd dezvoltarea şi viabilitatea produsului;

• acţionează ca o firmă „mamă”, fiind în permanenţă interesată de activitatea comercială a beneficiarului.

Dreptul exclusiv asupra unei mărci de comerţ, nume, etc. apare la franchiser odată cu înregistrarea lui ca antreprenor la Camera de înregistrare de pe lîngă Ministerul Justiţiei al RM. De aici rezultă că franchiser-ul la momentul încheierii contractului trebuie să fie înregistrat la organele respective ca antreprenor sub o anumită formă organizatorico- juridică, prevăzută de legislaţia Republicii Moldova.

____________________________

   7. Ordonanţa nr. 52 din 28.08.97, publicată în M.O. nr.224 din 30.08.97

 

        Franchisee, în baza Codului civil şi a Legii RM sus menţionate este întreprinderea, care a încheiat contract de franchising sau care s-a creat în urma semnării unui astfel de contract.

    Franchisee poate fi o persoană fizică sau juridică:

1. din Republica Moldova, care a încheiat contract de franchising cu o întreprindere autohtonă sau străină;

b) din altă  ţară, care a încheiat contractul de franchising cu o întreprindere autohtonă

     În schimbul termenului „franchisee” unii autori de peste hotare folosesc termeni alternativi, cum ar fi: beneficiar, licenţiat, dealer, filial, operator ş.a. Aceşti termeni, însă, nu sunt caracteristici franchising-ului, fiindcă sunt utilizaţi nu numai în raporturile de franchising ci şi în alte forme contractuale.

   Reieşind din caracterul comercial al contractului, care prevede să se încheie numai între anreprenorii înregistraţi în modul respectiv, ce presupune că la momentul încheierii contractului, atît franchiser-ul, cît şi franchisee trebuie să fie înregistraţi ca antreprenori independenţi din punct de vedere juridic, o dificultate prezintă înţelesul stipulaţiei legale care prevede că „ franchisee este întreprinderea... care s-a creat în urma încheierii unui astfel de contract” (art.3 p.(1)

din Lege). Astfel, contractul de franchising se aplică în domeniul activităţii de antreprenoriat şi presupune participarea la el atît a întreprinderilor - persoane juridice, cît şi a întreprinderilor – persoane fizice.

   Obiectul  contractului, sau mai bine zis obiectul obligaţiei ce rezultă din contract, reprezintă prin sine acţiunile (sau inacţiunile) pe care trebuie să le întreprindă (sau de care trebuie să se abţină) partea obligată. Obiectul contractului de franchising este acţiunile franchiser-ului în vederea transmiterii unui complex de drepturi exclusive ale sale asupra unor obiecte ale proprietăţii intelectuale unei alte persoane – franchisee, precum şi acţiunile în vederea asigurării cu asistenţă consultativă (tehnică, contabilă, financiară) şi respectiv acţiunile franchisee-ului privind folosirea acestor drepturi în activitatea sa de antreprenoriat în schimbul unei remuneraţii.

    În doctrina română unii autori [8, p.149] , referindu-se la obiectul contractului, indică că acesta constă în concesiunea mărcii de fabrică, comerţ, sau de servicii împreună cu

__________________________

    8. Belu Magdo Mona Lisa. contracte comerciale tradiţionale şi moderne. bucureşti, 1996,  p.149 ; R. Munteanu

asistenţa tehnică  şi comercială, precum şi comunicarea către franchisee a know-how-ului în vederea desfăşurării activităţii pe baza modelului conceput de franchiser, la care se adaugă concesiunea ansamblului de metode şi mijloace apte să asigure exploatarea şi gestiunea în cele mai bune condiţii, precum şi ridicarea rentabilităţii.

    Analizînd obiectul contractului de franchising, savantul rus E.A.Suhanov, a menţionat că acesta constă, în primul rînd dintr-un complex de drepturi exclusive, ce aparţin franchiser-ului şi cel individualizează pe el singur (dreptul la nume), sau individualizează mărfurile produse, lucrările împlinite sau serviciile prestate de el (dreptul asupra mărcii de comerţ sau de servicii). Contractul poate să prevadă şi acordarea beneficiarului drepturi la utilizarea şi altor obiecte a „proprietăţii intelectuale”  – invenţii, opere, desene şi modele industriale, programe pentru computer, etc. În al doilea rînd, ca obiect al contractului este posibilitatea utilizării de către franchisee a informaţiei comerciale (know-how) ce aparţine franchiser-ului, protejată de el şi care nu este supusă careva înregistrări statale.

      În al treilea rînd, obiectul contractului presupune asistenţa permanentă din partea franchiser-ului, de ordin consultativ şi tehnic, acordată franchisee-ului în scopul asigurării calităţii înalte a mărfurilor produse, lucrărilor îndeplinite, sau serviciilor prestate de el sub „masca” franchiser-ului.

    Astfel, „pachetul” de drepturi exclusive, transmise în baza contractului de franchising poate include atît obiecte protejate de dreptul proprietăţii intelectuale, cît şi obiecte neprotejate. Aceste obiecte pot fi:

• denumirea de firmă – ar putea fi definită, ca fiind „cuvîntul sau cuvintele prin care se individualizează o persoană juridică [9, p.147]. Dreptul la denumire de firmă este un drept subiectiv nepatrimonial. Conform art.24 a Legii RM „cu privire la antreprenoriat şi întreprinderi”, antreprenorul sau întreprinderea constituită de acesta îşi desfăşoară activitatea sub o anumită firmă (denumire). Persoana juridică ce şi-a înregistrat denumirea sa de firmă dobîndeşte dreptul exclusiv asupra folosinţei ei.

 

_____________________________

•   9.  S. Baeş. drept Civil , chişinău, 1997,  p.147

 

 

• marca de comerţ sau marca de servicii – este un semn distinctiv, ce dă posibilitatea de a deosebi mărfurile şi serviciile a unor persoane fizice sau juridice de mărfurile şi serviciile similare ale altor persoane fizice sau juridice. [10]  Mărcile de produs sau de serviciu pot fi:
1. verbale, constituite din cuvinte, inclusiv prenume şi nume, la fel din litere, cifre;
2. figurative, reprezentări grafice, plane sau forme tridimensionale;
3. combinate, alcătuite din elemente verbale şi figurative.

         Dreptul exclusiv asupra mărcii comerciale se probează prin certificatul de înregistrare. Protecţia juridică a mărcii comerciale în Rep. Moldova se asigură în baza înregistrării ei la Agenţia de Stat pentru Protecţia Proprietăţii Industriale (AGEPI) în modul prevăzut de legislaţia în vigoare.

• marcările sau desemnările comerciale. Acestea nu sunt protejate prin

brevet sau certificat de înregistrare. Desemnarea comercială – este o denumire         notorie, binecunoscută, neînregistrată, al antreprenorului sau al rezultatelor activităţii sale (ex. Mercedes, Coca cola). [11, p.625]

       Protecţia marcării comerciale nu este reglementată de legislaţia RM, însă drepturile asupra marcării comerciale pot fi apărate în Republica Moldova în baza Convenţiei de la paris „privind protecţia proprietăţii industriale” din 20.10.1883, care prevede protecţia denumirilor de firmă, în toate ţările participante la Convenţie, nefiind obligatoriu înregistrate. Trebuie de avut în vedere că  în unele state, în particular SUA, nu se cere obligatoriu înregistrarea de stat a mărcilor comerciale, însă nici nu se exclude o asemenea înregistrare.

• invenţiile, desenele şi modelele industriale. Legea RM „cu privire la brevetele de invenţie” nu ne dă o definiţie logico-formală a noţiunii de invenţie, ci numai numeşte condiţiile de brevetabilitate. Astfel, conform art.4 al Legii, invenţia este brevetabilă dacă este nouă, rezultă din activitate inventivă şi este susceptibilă de aplicare industrială. Invenţia poate fi considerată orice rezultat al creaţiai umane, esenţa căruia

_____________________________

10.  Art.2 , p.1 a Legii RM cu privire la mărcile şi denumirile de origine a produselor.//  M. O. nr.8-9,1996

11. Е.А. Суханов. Договор коммерческой концессии.  p.625

 

constă în găsirea unor mijloace, soluţii tehnice pentru soluţionarea unor probleme apărute în sectorul practic. Desenele şi modelele industriale sunt recunoscute şi apărate pe teritoriul RM prin Legea RM „cu privire la protecţia desenelor şi modelelor industriale” din 15.10.96 şi se recunoaşte cu ajutorul unui certificat de înregistrare. Certificatul probează prioritatea, autoratul şi dreptul exclusiv al posesorului certificatului asupra desenelor şi modelelor industriale.

• Obiecte ale dreptului de autor. Unele drepturi, transmise în baza contractului de franchising, cum ar fi: dreptul asupra unor designe, opere, traduceri, programe computer; pot fi apărate cu ajutorul unor măsuri de protecţie stabilite pentru dreptul de autor. Metodele de apărare a drepturilor de autor şi altor drepturi conexe sunt prevăzute de Legea RM „cu privire la dreptul de autor şi altor drepturi conexe” .
• secretul comercial, experienţa comercială sau know-how-ul. Cum s-a menţionat mai sus, în rînd cu drepturile protejate, ca obiect al contractului pot fi şi obiecte neprotejate al proprietăţii intelectuale, cum sunt secretul comercial, experienţa comercială, know-how-ul. Problema majoră în apărarea acestor informaţii constă în primul rînd în identificarea ei. Secretul comercial este reglementat prin Legea RM „cu privire la secretul comercial” nr.171-XIII din 06.07.94. Astfel conform art.1 al acestei legi, prin secret comercial se înţeleg informaţiile ce nu constituie secret de stat, care ţin de producţie, tehnologie, administrare, de activitate financiară şi de altă activitate a agentului economic, a căror divulgare (transmitere, scurgere) poate să aducă atingere intereselor lui.    Informaţia comecială şi experienţa comercială, acordată franchisee-ului în bază de contract, include de obicei, documentaţia privind organizarea şi gestionarea reţelei de distribuţie, exploatarea utilajului, ducerea evidenţei, deservirea clientelei, pregătirea bucatelor de firmă ş.a.